Într-o frumoasă zi de duminică, mai exact pe 30 mai, am pornit spre parcul Tibidabo, aflat pe “muntele” (un pic peste 500 m altitudine) cu acelaşi nume. Am mers cu două trenuri de metrou, un “tren” urban, cu vestitul Tramvia Blau -tramvaiul albastru, datând din 1901 (!)- şi, în sfârşit, cu funicularul care ne-a dus drept în vârful muntelui.

Am dat de o biserică frumoasă, numită în limba catalană Temple Expiatori del Sagrat Cor , adică Biserica Sfintei Inimi (a lui Iisus). La picioarele ei se afla faimosul parc de distracţii Tibidabo. Superb, cu multă verdeaţă, întins pe dealul-munte amenajat în şase etaje – terase care comunicau poetic prin alei în serpentine sau prozaic, cu lifturile.

Toate “atracţiile” sunt palpitante, dar nu exagerate, în majoritatea lor se pot da şi cei mai slabi de înger. Unele sunt numai pentru copilaşii mici. Noi ne-am dat în roata mare, apoi în Talaia, ceva ca o balanţă având în fiecare capăt câte un “cărucior” pentru două persoane, care stau în picioare. Balanţa se mişcă încet până când, din poziţie orizontală ajunge în poziţie perfect verticală, astfel că un cărucior e în vârf, iar celălalt la bază. Apoi fac schimb. Ei, când am ajuns noi în slava cerului ne-a stat puţin inima în loc… Ne-a trecut când am admirat panorama Barcelonei, incredibil de frumoasă.

O mică parte din panorama Barcelonei văzută de pe Tibidabo. În extrema dreaptă- o parte din catedrala Sagrada Familia. “Obuzul” din dreapta-centru este turnul Agbar. În fundal, Marea Mediterană.

Am mai vizitat un fel de coridor al groazei, Miramirallis, cu alt fel de cărucior, suspendat pe nişte şine ca un funicular. Acesta a făcut un circuit sinuos , când prin coridoare cu vrăjitoare şi zmei (manechine sau imagini tv), când în aer liber, călătorind suspendaţi chiar deasupra parcului.

Cel mai tare a fost Hotelul Kruger, cu scene şi personaje (interpretate super-veridic de actori) din filme de groază vestite: Chucky, Hannibal, Coşmar pe Elm Street etc. Excelent realizate scenele de groază, a meritat să stăm la o coadă uriaşă, dar extrem de bine organizată şi civilizată. Am stat mai bine de o oră şi, deşi era în aer liber ( doar o copertină deasupra spaţiului de aşteptare), i-am admirat pe fumătorii care se strecurau ca şopârlele pe sub barele separatoare, ca să se ducă să fumeze cât mai departe de ceilalţi oameni…

Am mai văzut multe lucruri, dar vreau să mai povestesc numai unul. Peste tot, pe alei, în lifturi, în spaţiile de aşteptare, erau câte unul, două sau trei personaje costumate în clovni, în roboţi, în Michael Jackson etc. Se plimbau de colo-colo, se opreau în faţa vizitatorilor şi făceau fel de fel de giumbuşlucuri, de figuri comice drăguţe, aşa că toată lumea se înveselea, era o atmosferă foarte plăcută, nu mai simţeai căldura şi oboseala, nici după câteva ore de colindat prin parcul Tibidabo, din Barcelona, Spania (de fapt, Catalunia, cum zic catalanii !).

==================

Sursa foto

Dacă doriţi să citiţi mai multe impresii de călătorie din câteva mari oraşe europene, vizitaţi website-ul “Lecturi povestite pe scurt”, secţiunea “ZINA SPUNE – CĂLĂTORII”

Este adevarat ca turismul contribuie la refacerea sanatatii, la recreare, la cultivarea sentimentului pentru frumusetile naturii, satisface pofta de schimbare a mediului si elimina stresul si oboseala, insa incepand cu sec. XX turismul ia amploare si se transforma intr-o industrie din care multi urmaresc numai scopul de a se imbogati. Nu trebuie sa uitam ca turismul este total dependent de mediul inconjurator care constituie “materia prima” (din pacate epuizabila) a acestuia. Prin urmare turismul contribuie in mare masura la degradarea si poluarea mediului, cauza principala fiind lipsa educatiei ecologice.

Dovada acestui fapt o reprezinta tonele de deseuri adunate in munti si in zonele cu trafic turistic, numeroasele pesteri devastate, copacii padurilor plini de “amintiri de nesters”, urmele de vetre de foc lasate in locuri unde acest lucru este interzis, etc. Cum toate acestea nu puteau continua intr-un asemenea grad distructiv de desfasurare, ecoturismul a aparut ca o alternativa noua si sanatoasa de a face turism; pentru ca exista oameni carora le place sa se retraga in natura si sa o studieze, sa comunice cu ea, pentru ca exista oameni care contesta formele conventionale de turism, care ignoră efectele sociale şi ecologice ale practicarii turismului.

Ecoturismul apare în cea de-a doua jumătate a secolului XX, o data cu aparitia unei miscari ecologiste la nivel mondial si este definit ca “calatoria responsabila in ariile naturale care contribuie la conservarea mediului natural si la imbunatatirea bunastarii populatiei locale” (definitie oferita de Societatea Internationala de Ecoturism). Ecoturismul are intentia de a reduce tensiunile create de complexitatea interactiunilor dintre industria turistica, turisti, mediul natural si comunitatile locale ca gazde ale turistilor. Prin urmare nu poate exista ecoturism fara o minima educatie ecologica, fara dragoste si respect pentru natura, fara acea nevoie de nestapanit de a explora tinuturi noi si necunoscute, ecoturistii fiind in general persoane educate, cu varste cuprinse intre 25-50 de ani.

Trebuie sa mentionam ca ecoturismul este o forma mai evoluata a turismului si se deosebeste de acesta prin urmatoarele elemente:

• 1: Tokyo, Japonia
  • Clasament în 2009: 2
  • Masa de prânz într-un restaurant: 12 de euro.
  • Ulcior de bere: 2,36 euro.
  • Kilogram de orez: 6 euro.
  • O duzina de oua: 2,65 euro.
  • bilet de cinema: 15.4 euro.
  • Spălat: 617 de euro.
• 2: Oslo, Norvegia
  • Clasament în 2009: 8
  • Masa de prânz într-un restaurant: 30 de euro.
  • Ulcior de bere: 3.31 euro.
  • Kilogram de orez: 4 euro.
  • O duzina de oua: 4.72 euro.
  • bilet de cinema: 11.2 euro.
  • Spălat: 619 de euro.
• 3: Luanda, Angola
  • Clasament în 2009: 1
  • Masa de prânz într-un restaurant: 33 de euro.
  • Ulcior de bere: 1,13 euro.
  • Rice Kilo: 3,32 euro.
  • O duzina de oua: 3.34 euro.
  • bilet de cinema: 9.14 euro.
  • Spălat: 641 de euro.
• 4: Nagoya, Japonia
  • Clasament în 2009: 3
  • Masa de prânz într-un restaurant: 13.36 euro.
  • Ulcior de bere: 2.16 euro.
  • Kilogram de orez: 6.42 euro.
  • O duzina de oua: 2,34 euro.
  • bilet de cinema: 14 de euro.
  • Spălat: 436 de euro.
• 5: Yokohama, Japonia
  • Clasament în 2009: 4
  • Masa de prânz într-un restaurant: 12.23 euro.
  • Ulcior de bere: 2,29 euro.
  • Kilogram de orez: 4.60 euro.
  • O duzina de oua: 2,61 euro.
  • bilet de cinema: 13.71 euro.
  • Spălat: 443 de euro.
• 6: Stavanger, Norvegia
  • Clasament în 2009: 14
  • Masa de prânz într-un restaurant: 23.2 euro.
  • Ulcior de bere: 3.34 euro.
  • Kilogram de orez: 4.01 euro.
  • O duzina de oua: 4,46 euro.
  • bilet de cinema: 10.90 euro.
  • Spălat: 526 de euro.
• 7: Kobe, Japonia
  • Clasament în 2009: 6
  • Masa de prânz într-un restaurant: 11.25 euro.
  • Ulcior de bere: 2.17 euro.
  • Kilogram de orez: 6.02 euro.
  • O duzina de oua: 1,97 euro.
  • bilet de cinema: 14 de euro.
  • Spălat: 330 de euro.
• 8: Copenhaga, Danemarca
  • Clasament în 2009: 7
  • Masa de prânz într-un restaurant: 25.3 euro.
  • Ulcior de bere: 1,47 euro.
  • Kilogram de orez: 3.41 euro.
  • O duzina de oua: 4.91 euro.
  • bilet de cinema: 10.55 euro.
  • Spălat: 841 de euro.
• 9: Geneva, Elveţia
  • Clasament în 2009: 9
  • Masa de prânz într-un restaurant: 21 de euro.
  • Ulcior de bere: 1,42 euro.
  • Kilogram de orez: 2.68 euro.
  • O duzina de oua: 5.37 euro.
  • bilet de cinema: 11 de euro.
  • Spălat: 917 de euro.
• 10: Zurich, Elveţia
  • Clasament în 2009: 10
  • Masa de prânz într-un restaurant: 17,5 euro.
  • Ulcior de bere: 1,41 euro.
  • Kilogram de orez: 2,36 euro.
  • O duzina de oua: 4.08 euro.
  • bilet de cinema: 11.25 euro.
  • Spălat: 685 de euro.

1. Glacier Express, Elvetia

Glacier Express este un tren celebru ce face legatura intre statiunile montane St. Moritz si Zermatt, din Elvetia. Daca veti alege sa strabateti acest traseu cu trenul, calatoria va dura aproximativ 7 ore, timp in care veti putea admira peisaje montane surprinzatoare. Veti urca Alpii si veti ramane cu gura cascata in fata panoramei oferite de vaile adanci, de cele 91 de tuneluri si de cele peste 291 de viaducte.

2. Bernina Express, Elvetia-Italia

Bernina Express leaga orasul Chur, din Elvetia de Tirano, din Italia, traversand muntii Alpi. Daca va hotarati sa fiti pasagerii acestui tren, atunci asteptati-va la schimbari bruste de peisaje, deoarece , in doar cateva ore, veti trece pe langa ghetari si veti ajunge in locuri insorite, cu palmieri.

Bernina Express trece peste 196 de viaducte si prin 55 de tunele, oferindu-va privelisti spectaculoase, pe care cu greu le veti putea uita.

3. Royal Scotsman, Scotia

Pentru a avea parte de o calatorie exclusivista cu trenul si de o priveliste incantatoare, va recomand Royal Scotsman. Luxul oferit de acest orient express este depasit doar de frumusetea izbitoare a peisajelor scotiene – lacuri limpezi in care se reflecta culmile muntilor-, dar si de misterioasele castele din aceste tinuturi, care au dat nastere multor legende.

Trenul isi tese drumul prin salbaticia scotiana, trecand prin tunele si peste viaducte.

4. Danube Express, Anglia-Germania-Austria-Ungaria-Romania-Bulgaria-Turcia

Exista un tren expres care trece prin Romania, insa pleaca din capitala Marii Britanii. Calatoria cu acest tren dureaza 9 zile si va va oferi cele mai spectaculoase privelisti, de la cele montane, oferite de Carpati, pana la cele ale litoralului Marii Negre.

5. Flam Railway, Norvegia

Daca va aflati in vacanta in Norvegia, nu ratati o calatorie cu Flam Railway. Acest tren parcurge un traseu scurt, de doar 20 de km, insa veti avea parte de o experienta inedita, deoarece, timp de o ora, veti strabate superbe peisaje nordice. Flam Railway face legatura intre orasul Flam, situat la o altitudine de 2 m, si Myrdal, aflat la 866 m. Asa ca veti escalada muntii norvegieni si veti traversa 20 de tunele. De asemenea, veti putea fotografia in liniste aceste peisaje incantatoare, pentru ca trenul se opreste de 8 ori pe traseu.

6. Coastal Classic Train, Alaska

O calatorie intr-o destinatie indepartata este cea cu trenul Coastal Classic, prin Alaska. Acest tren face legatura intre orasul Anchorage de Seward, iar traseul, ce dureaza aproximativ 4 ore, atrage, anual, sute de turisti. Din compartimentul acestui tren veti putea admira ghetari uriasi si lacuri glaciare, ce parca sunt amortite de ger. O experienta de neuitat, nu-i asa?

7. Peru Rail, Peru

Intr-o calatorie cu trenul, ce dureaza aproape 4 ore, va puteti intoarce in timp, descoperind civilizatii de mult disparute. Peru Rail face legatura intre Cusco si Machu Picchu si strabate campii verzi si sate aflate la poalele Anzilor, urcand mai apoi de-a lungul raului Urubamba, printr-un canion ce va ofera imagini spectaculoase, pentru a ajunge mai apoi in orasul pierdut – Inca, din Machu Picchu.

8. El Chepe Railway, Mexic

In America de Nord, mai exact in Mexic, exista un tren ce strabate o distanta mult mai mare decat cel din Peru. Este vorba despre El Chepe Railway care face legatura dintre Chihuahua si Los Mochis, traseu ce are o lungime de aproximativ 660 km, iar calatoria dureaza de trei ori mai mult, adica 12 ore. Acesta calatorie cu trenul este si o incursiune in cultura, istoria si folclorul acestei regiuni din Mexic. De asemenea, veti traversa Sierra Tarahumara si veti trece prin 86 de tunele si peste 37 de viaducte, ce sunt considerate o capodopera a ingineriei mexicane. Peisajele pe care le veti putea admira in aceasta calatorie cu trenul sunt… uimitoare!

9. Whistler Mountaineer, Canada

Daca doriti sa vedeti cat mai multe dintre superbele privelisti canadiene, nu trebuie sa pierdeti ocazia de a va plimba cu Whistler Mountaineer. Acest tren face legatura intre Vancouver si Whistler, iar in timpul calatoriei de 3 ore veti traversa peisaje care pur si simplu va vor taia respiratia – cascade uimitoare, rauri involburate, munti si chiar Oceanul Pacific.

Parca o calatorie cu trenul nu mai este atat de neplacuta, cand este vorba despre trenuri de lux, ce strabat peisaje ce te lasa fara cuvinte?

Multi ani, vinul era pentru triburile locale dupa cum spune Biblia vin- sursa a sanatatii. Cu timpul Dacii nu numai beau vin dar si il mincau, posedind tehnologie de inghetare a vinului. Pe timpul domniei lui Burebista, migratia populatiei a cauzat raspindirea practicarii vinificatiei si in alte regiuni. Burebista, fiind domn a Moldovai a ordonat dezgroparea tuturor vinurilor si a interzis producerea acestuia.Cind Ramanii au anexat teritoriul respective (in sec1 d.Hr) s-a descoperit ca viticulture este inca in viata iar terenurile infloresc.

Cind Moldovat si-a cistigat independenta, numerosi proprietari de pamint si in special manastarile aveau terenuri extinse de vita-de-vie, si erau implicate in productia vinului. Ca spre sec 18 d.Hr moldovanii au inceput sa produca vin de inalta calitate sis a-l exporte in Rusia, Ungaria si Transilvania. In lucrarea sa ‘Descrierea Moldova’ marele scriitor moldovenesc Dimitrie Cantemir ( care avea radacini ruse) a mentionat despre cererea majora pentru vinul moldovenesc

Cantitati mari de vin erau depozitate si livrarte in butoaie de stejar care il apara de razele daunatoare si gindaci. Pina in present aceasta tehnologie este utilizata, specialistii spun ca caliatatea copacului de stejar din care este confectionat butoiul se transmite consumatorului prin intermediul vinului

142 mii de ha a teritoriului Republicii Moldova sunt podgorii cu vita-de-vie, excluzind faptul ca fiecare gospodar la sat isi are o gradina de vita-de-vie cit de mica si totul necesar pentru producerea vinului (pres de vin, butoaie, etc.) utilizind 180 de plante viti-vinicole. Roada Republicii Moldova de struguri permite producerea a 12-14 mil de decalitri de vin de consum curent.

Festivitati consacrate ‘mustului’se organizeaza in multe regiuni vinifere, unde traditia, istoria, obiceiurile sunt adanc implantate in sol.Mustul este un suc dulciu fiind obtinut din struguri de poama,avind un gust rafinat ce reda momente placute in urma servirii unui paharel de must.

Datorita acestor cazi ,vinul isi mentine gustul sau rafinat ,de la care orice om ce il serveste ramine multumit de vinul moldovenesc.

Noi avem cu ce ne mandri, doar vita-de-vie, vinul, Moldova sunt notiuni indisolubil legate. Nu este intamplator ca pana si conturul republicii noastre pe harta geografica aminteste un strugure de poama.

De acest univers sunt legate numeroase traditii. Este bine cunoscuta legenda cocostarcului alb cu un strugure in cioc.

Se spune că, pe vremea lui Ștefan, o armată numeroasă de tătari a asediat Cetatea Soroca timp de luni de zile. În așteptarea ajutorului oștii conduse de voievod, luptătorii din cetate, lipsiți de hrană și apă, își pierdeau pe zi ce trecea, puterile și speranța.

Când, în mod neașteptat, deasupra cetății și-au făcut apariția cârduri de cocori, purtând în ciocuri ciorchini de struguri, pe care i-au lăsat să cadă în incinta citadelei. Boabele de struguri și ajutorul neprețuit al acestor zburătoare au sporit forțele și au ridicat moralul oștenilor, care au respins eroic atacurile invadatorilor până când oastea condusă de Șefan cel Mare le-a venit în sprijin.

De atunci, în semn de recunoștință, oamenii le ies în întampinare cu bucurie primăvara și îi petrec cu privirea toamna, la plecare. Cocostârcul alb a rămas emblema vinului moldovenesc și odată cu faima acestuia, e purtată dincolo de hotare și legenda  acestor păsări aducătoare de noroc.

In Moldova nu veti intalni vreo gospodarie in care sa lipseasca vita-de-vie si sa nu se gaseasca un pahar de vin de casa,ceea ce este semnicativ pentru fiicere gospodarie. Aceasta pasiune pe parcursul secolelor a avut inspiratia de a transforma un mestesug intr-o arta.

” Drumul Vinului in Moldova” include 29 vinarii, cele mai faimoase sunt: Cricova, Nisporeni, Milestii Mici, Purcari, Romanesti, Cimislia, Ciumai, Comrat, Dubasari, Trifesti, Ialoveni etc,daca dumneavoastra o sa alegi Moldova ca destinatie pentru practicarea turismului viti-vinicol niciodata nu o sa regretati. O sa aveti posibilitate sa gustati si apreciati valoarea adevarata a vinurilor, spumantilor, cogniacurilor, brendi etc

Hotel Bella Donna, nu doar va presta servicii de cazare dar si va realize toate aranjamentle necesare pentru a realize un tur prin vinariile moldovenesti solicitate de dumneavoastra,veti avea o excursie de neuitat prin orasele subterane a vinariilor nationale, cu degustari de vinuri, samapanii, cogniacuri, cu servirea de mincare traditionala si suvenire.!!!!!

Majoritatea clientilor hotelului BellaDonna nu lasa nevizitate beciurile Moldovei,si anume Cricova si Milestii Mici.Aceastea la urma lor ii lasa foarte multumiti de imprejurarile vazute acolo si nu in ultimul rind de gustul rafinat al vinului moldovenesc.

Beciurile din Republica Moldoca lasa in memoria fiecarui vizitator o urma de neuitat.

Va asteptam in beciurile noastre sa zicem impreuna  cu www.hotelbelladonna.md “Hai Noroc!”

Bonn a fost capitala Germaniei pana la reunificarea tarii in 1990, iar astazi este un important centru cultural si turistic al tarii.

Bilete de avion spre Bonn au ca tinta catedralele si cladirile istorice, pietele medievale, dar si atractiile in aer liber – parcuri, lacuri, gradini minunat amenajate.

Poppelsdorfer Schloss (Castelul Poppelsdorfer): constructia sa a inceput in 1715 si a durat 40 de ani. Rezultatul – una din cele mai frumoase cladiri din Bonn, un mix intre stilurile arhitecturale italian si francez, cu patru aripi si o curte rotunda impresionanta. In curtea palatului a fost amenajata o frumoasa gradina botanica, datand de pe vremea regilor.

August Macke Haus este casa in care a trait si a creat pictorul expresionist incepand din 1911. Dupa 1989, casa a fost complet renovata si inclusa in circuitul turistic al orasului. In podul casei exista lucrari ale artistului, si e important de mentionat ca aici a fost atelierul pictorului, unde au fost create peste 400 din operele sale.

Kreuzbergkirche este o  biserica baroca din sec. XVII, restaurata complet in anii ’90, costul lucrarilor ridicandu-se la aproape 1 milion de euro.

Hardtbergbad este un loc de agrement extrem de apreciat deopotriva de localnici si de turisti, mai ales datorita piscinei –asezata pe unul din cele mai inalte locuri din Bonn. De acolo, in zilele senine, se poate zari turnul Catedralei din Koln.

Marktplatz este asezata in centrul istoric al Bonnului si dateaza din Evul Mediu. La acea vreme, era centrul comercial al orasului si locul unde se luau deciziile importante pentru cetate. Astazi, piata este plina de comercianti, aici au loc spectacole in aer liber, concerte si piese de teatru.

Trimis din Teotihuacan, marele oras de la vest, in anul 378 d.Hr., comandantul de trupe S-a Nascut Foc a fondat noi dinastii, care au adus o splendoare fara pereche lumii maya.

Strainul a sosit pe cand anotimpul uscat incepuse sa intareasca potecile din jungla, permitand trecerea armatelor. Inconjurat de razboinicii sai, el a marsaluit prin orasul maya Waka, trecand de temple si targuri, traversand piete largi.

Orasenii trebuie sa fi ramas cu gura cascata, impresionati nu doar de desfasurarea de forte, ci si de podoabele de cap extravagant ornamentate cu pene, de sulitele si scuturile cu oglinzi – insemnele regalitatii dintr-un oras imperial indepartat. Vechile inscriptii dau data ca fiind 8 ianuarie 378, iar numele strainului este S-a Nascut Foc.

Acesta a sosit in Waka, in Guatemala de astazi, ca emisar al unei mari puteri din tinuturile muntoase ale Mexicului. In deceniile ce au urmat, numele lui va aparea pe monumente pe intreg teritoriul maya, civilizatia din jungla mezoamericana. Dupa sosirea lui, maya aveau sa atinga un apogeu care va dura cinci secole.

Maya au fost intotdeauna o enigma. Cu cateva decenii in urma, gloria oraselor lor ruinate, precum si scrierea lor frumoasa, dar nedescifrata facusera ca multi cercetatori sa-si imagineze o societate pasnica de scribi si preoti. Cand epigrafistii au reusit, in cele din urma, sa descifreze basoreliefurile maya, a reiesit o imagine mai intunecata, a unor dinastii razboinice, a rivalitatilor intre curtile regale, a unor palate arse din temelii. Istoria maya a devenit o fresca cu date precise si personaje puternic conturate.

Dar au ramas mistere profunde, printre care ce anume a determinat saltul final al civilizatiei maya catre maretie? Cam in perioada in care renumele lui S-a Nascut Foc lua proportii, un val de schimbari a traversat lumea maya. Ceea ce fusese o adunatura de orase izolationiste si-a extins legaturile cu vecinii si cu alte culturi si a atins culmile realizarilor artistice care definesc perioada clasica maya.

Noi indicii, dezgropate din ruinele napadite de buruieni sau deslusite din texte recent descifrate, il indica pe S-a Nascut Foc ca figura centrala a acestei transformari. Desi fragmentare, dovezile aparute in ultimele decenii sugereaza ca acest strain misterios a refacut clasa conduca toare a lumii maya. Combinand diplomatia si forta, el a incheiat aliante, a inscaunat noi dinastii si a raspandit influenta indepartatului oras-stat pe care il reprezenta, marea metropola Teotihuacan, in apropiere de ceea ce azi e Mexico City.

Cercetatorii n-au cazut de acord privind natura mostenirii sale – daca a deschis drum unei indelungate epoci de dominatie straina sau daca a catalizat schimbarile prefigurate deja in interiorul societatii maya. E la fel de posibil ca maya sa fi fost deja destinati maretiei. Dar e foarte clar ca sosirea lui a marcat un punct de cotitura.

Chiar si inainte de S-a Nascut Foc, maya se ridicasera pe culmi nebanuite pe un teren ostil. Astazi, campiile din sudul Mexicului si regiunea Petén, din Guatemala, aduc locuitorilor putin peste limita de subzistenta. “O civilizatie inalta – spune Arthur Demarest, specialist in cultura maya la Universitatea Vanderbilt – n-avea ce cauta acolo.”

Locul in care era vechiul oras Waka, acum cunoscut ca El Perú, arata probabil in mare masura la fel ca atunci cand au sosit primii maya, pe la 1000 i.Hr. – o padure tropicala densa in care papagalii ara, tucanii si vulturii isi fac cuib in arborii tropicali cei mai inalti.

Este teritoriul macetelor si noroiului, al serpilor si transpiratiei si al felinelor – in special balam, jaguarul, lordul junglei. Primii sositi probabil ca n-au avut de ales – suprapopularea altor locuri se poate sa-i fi impins spre acest mediu neprietenos. Dar, odata ajunsi, ei i-au depasit provocarile.

S-au asezat in apropierea raurilor, lacurilor si a mlastinilor si au invatat sa sporeasca la maximum productivitatea acestui strat subtire de pamant. Au taiat si au ars padurea pentru a cultiva porumb, dovlecei si alte culturi, mai mult decat o fac maya din zilele noastre, apoi au imbunatatit pamantul prin alternarea culturilor si ulterior lasandu-l necultivat.

Pe masura ce populatia crestea, au adoptat metode intensive de cultivare: ingrasaminte, terasare, irigatii. Au umplut mlastinile cu pamant pentru a crea ogoare si au adus aluviuni si balegar din lunci pentru a fertiliza gradinile ingradite. Iazurile artificiale aveau peste, in tarcuri erau tinute caprioare si alt vanat adus din padure.

In cele din urma, din acele pamanturi nehranitoare vechii maya au obtinut suficienta mancare pentru cateva milioane de oameni, cu mult mai multi decat locuiesc astazi in acea regiune.

De-a lungul secolelor, pe masura ce maya invatau sa prospere in padurea tropicala, asezarile s-au transformat in orase-stat, iar cultura a devenit tot mai rafinata. Maya au construit palate elegante, cu multe incaperi cu tavane boltite; templele lor se inaltau aproape 100 m spre cer.

Ceramicile, pictura murala si sculpturile etalau stilul lor artistic distinctiv, complex si plin de culoare. Desi nu cunosteau nici roata, nici instrumentele de metal, au inventat un sistem complet de scriere hieroglifica si erau familiarizati cu conceptul de zero, pe care il adoptasera pentru calcule cotidiene. De asemenea, aveau ani de 365 de zile si erau suficient de sofisticati pentru a face ajustari ca la anii bisecti.

Observau cu regularitate astrele, preziceau eclipsele si isi orientau cladirile ceremoniale astfel incat sa fie cu fata spre rasarit sau spre apus in anumite perioade ale anului. Mediatori intre cer si pamant erau regii maya – kuhul ajaw, sau domnii sacri, a caror putere venea de la zei. Ei jucau rol si de samani, interpretand religia si ideologia, si de conducatori, fiind in fruntea supus ilor pe timp de pace sau de razboi.

Demarest si altii au descris centrele maya ca fiind “state-teatru”, in care kuhul ajaw conducea ritualuri publice elaborate ce confereau intelesuri metafizice miscarii corpurilor ceresti, schimbarilor calendaristice si succesiunilor la tron. In spatele cortinei ritualurilor, orasele maya se comportau asemeni oricarui stat: incheiau aliante, purtau razboaie si faceau comert, pe un teritoriu care se intindea de la ceea ce azi e sudul Mexicului, prin Petén, pana la coasta caraibiana a Hondurasului.

Cararile bine batatorite si drumurile pietruite strabateau padurile in lung si-n lat, iar canoele spintecau apa raurilor. Dar pana sa ajunga S-a Nascut Foc, maya ramasesera fragmentati din punct de vedere politic, iar orasele-stat isi croiau singure drumul in acea jungla.

Waka era deja un centru prestigios in anul 378, care se mandrea cu patru piete principale, sute de cladiri, temple inaltate pana la 90 m, palate ceremoniale invesmantate in basoreliefuri colorate si curti impodobite cu altare si monumente sculptate in piatra de calcar.

O putere comerciala, Waka ocupa o pozitie strategica pe raul San Pedro, care curgea la vest de inima Peténului. Piata orasului era plina de mancaruri tipic maya, precum porumb, fasole, ardei iute si avocado, alaturi de latex, extras din arborii de cauciuc, din care se faceau mingile pentru jocurile ceremoniale.

In Waka ajungeau si marfuri exotice. Jadul pentru sculpturi si bijuterii si penele de quetzal pentru costume veneau din muntii din sud, obsidianul pentru arme si pirita pentru oglinzi veneau din platourile mexicane din vest, teritoriul Teotihuacanului.

O metropola intinsa, populata de 100.000 de locuitori, daca nu mai multi – poate cel mai mare oras din lume in acea vreme -, Teotihuacanul n-a lasat in urma niciun text pe care epigrafistii sa-l poata descifra.

Dar motivele pentru care S-a Nascut Foc a fost trimis in regiunea maya par clare. Waka se afla pe un promontoriu, deasupra unui afluent al Raului San Pedro, cu un port protejat, perfect pentru ancorarea canoelor mari.

“Era un perfect teatru de manevra” pentru actiuni militare – observa arheologul David Freidel, de la Southern Methodist University, codirector al Santierului Arheologic Waka. Probabil ca exact asta avea in minte si S-a Nascut Foc.

Waka pare sa fi fost un element-cheie in misiunea trimisului: sa aduca intreaga regiune centrala a Peténului in orbita Teotihuacanului, prin persuasiune daca se va putea, prin forta daca va fi necesar. Principala lui tinta a fost Tikalul, un regat la 80 km est de Waka. Era cel mai influent oras-stat din centrul Peténului. Aducand Tikalul sub control, si alte orase aveau sa-i urmeze.

Soldatii lui S-a Nascut Foc erau probabil trupe de soc, menite, in principal, sa arate bunele intentii si sa demonstreze buna lui credinta. Avea nevoie de intariri si a sosit in Waka pentru a le obtine. Conducatorul din Waka, Jaguar Fata de Soare, pare sa-l fi primit bine pe S-a Nascut Foc.

Pe baza indiciilor din textele de la Waka si a altor surse, Freidel, codirectorul Proiectului Héctor Escobedo, si epigrafistul Stanley Guenter sugereaza ca cei doi conducatori si-au intarit alianta, construind un altar de foc care sa adaposteasca flacara sacra a Teotihuacanului. Pe langa sprijinul moral, S-a Nascut Foc a obtinut, se pare, si trupe.

Fortele lui expeditionare purtau poate sulitele tipice ale Teotihuacanului si scuturi pentru spate acoperite cu pirita sclipitoare, probabil menita sa-i orbeasca pe dusmani atunci cand soldatii se rasuceau pentru a arunca sulitele. Acum, luptatorii din Petén, inarmati cu topoare de piatra si sulite scurte, au sporit randurile lor.

Drept armuri, multi dintre nou-veniti purtau veste de bumbac captusite cu sare gema. 1.100 de ani mai tarziu, conchistadorii spanioli au inlocuit armurile lor metalice, in padurile tropicale inabusitoare, cu aceste “veste antiglont” maya. Cel mai probabil, expeditia militara a pornit spre Tikal in canoe de razboi, mergand spre est, in susul raului San Pedro.

Ajungand in amontele raului, soldatii au debarcat si au marsaluit fie pe langa rau, fie pe creasta canionului care il strajuieste.

Probabil ca drumul era intesat de garnizoane. Vestea despre coloana care inainta trebuie sa fi ajuns la Tikal si, undeva de-a lungul malului si al drumului, probabil ca armata din Tikal a incercat sa opreasca inaintarea lui S-a Nascut Foc.

Pietrele inscriptionate, numite stele, ridicate mai tarziu in Tikal, sugereaza ca aparatorii orasului au fost pusi pe fuga. Armata lui S-a Nascut Foc si-a continuat marsul asupra orasului.

La 16 ianuarie 378, la abia o saptamana de la sosirea sa in Waka, cuceritorul deja era in Tikal. Data este notata pe celebra de-acum piatra Stela 31, din Tikal, care a oferit primele indicii privitoare la importanta lui S-a Nascut Foc, atunci cand David Stuart, de la Universitatea din Texas, Austin, a descifrat-o in 2000.

A doua propozitie inscrisa pe piatra consemneaza ce s-a petrecut dupa caderea orasului: regele Tikalului, Marele Laba de Jaguar, a murit chiar in acea zi, probabil ucis de invingatori. S-a Nascut Foc pare sa fi renuntat la orice pretentie pe care si-o asumase de a fi un ambasador al bunavointei.

Armata lui a distrus majoritatea monumentelor existente in Tikal – stele plasate de 14 conducatori anteriori ai orasului.

Incepuse o noua era si monumentele de mai tarziu ii celebreaza pe invingatori. Stela 31, ridicata mult dupa cucerire, il descrie pe S-a Nascut Foc drept Ochkin Kaloomte, sau Domn al Vestului, probabil referindu-se la provenienta sa din Teotihuacan.

Unii experti in civilizatia maya sugereaza si un alt inteles: anume ca S-a Nascut Foc reprezinta o factiune care a fugit spre vest – spre Teotihuacan -, dupa ce avusese loc o lovitura de stat a tatalui lui Mare Laba de Jaguar, care acum se intorsese la putere. Se pare ca lui S-a Nascut Foc i-a luat ceva vreme sa pacifice Tikalul si imprejurimile acestuia.

Dar la un an dupa sosirea sa, monumentele Tikalului consemneaza ca a prezidat accederea la putere unui nou rege, strain. Inscriptiile il identifica pe acesta ca fiind fiul lui Bufnita Aruncatoare de Sulita, seful lui S-a Nascut Foc, din Teotihuacan. Conform Stelei 31, noul rege avea mai putin de 20 de ani, astfel incat probabil ca S-a Nascut Foc a devenit regent al Tikalului. Cu siguranta insa era conducatorul de facto al orasului.

Dupa cucerire, Tikalul a pornit ofensiva, extinzandu-si influenta in toata regiunea maya. Se pare ca S-a Nascut Foc a fost creierul campaniei sau cel putin a inspirat-o. Referirile la el au fost identificate in orase indepartate, precum Palenque, aflat la mai bine de 250 km spre nord-vest.

Dar cea mai puternica marturie care-l prezinta drept ctitor al imperiului vine de la Uaxactún, la doar 20 km de Tikal. Acolo, o pictura murala arata un nobil maya inclinandu-se in fata unui razboinic cu insemnele regalitatii din Teotihuacan – probabil un soldat al lui S-a Nascut Foc.

O stela infatisand un razboinic similar strajuieste un mormant in care arheologii au gasit ramasitele a doua femei, una insarcinata, si doi copii, unul sugar. Freidel si altii au tras concluzia ca acestea sunt ramasitele familiei regale din Uaxactún, masacrata de fortele din Tikal. Regele, probabil, a fost dus in Tikal si sacrificat acolo.

La decenii dupa sosirea lui S-a Nascut Foc si mult dupa ce el trebuie sa fi murit, conducatorii agresivi ai Tikalului au continuat sa-l invoce pe S-a Nascut Foc si statul protector, Teotihuacan.

In 426, Tikalul a cucerit Copánul, la 270 km spre sud, in actualul Honduras, si si-a incoronat acolo propriul rege, pe Kinich Yax Kuk Mo, care a devenit fondatorul unei noi dinastii. Un portret postum il arata purtand haine tipice regiunii centrale a Mexicului – o referinta la Teotihuacan -, fiindu-i atribuit si lui, asemeni lui S-a Nascut Foc, numele de Domn al Vestului.

Unii specialisti in civilizatia maya cred ca Tikalul actiona ca un stat vasal Teotihuacanului, extinzand dominatia acestuia in campiile maya, iar S-a Nascut Foc era un fel de guvernator militar. Altii il vad mai putin ca pe un cuceritor si mai mult ca pe un catalizator care a determinat Tikalul sa-si extinda propria putere si influenta.

Soarta lui ramane un mister. Nu exista nicio consemnare cunoscuta a mortii lui si nicio dovada ca ar fi condus vreodata un regat maya. Dar prestigiul sau i-a supravietuit. Stela din Waka, ridicata cu o generatie mai tarziu pentru a consemna sosirea lui, arata ca o vizita, chiar si cu multa vreme in urma, a lui S-a Nascut Foc era un motiv de mandrie civica.

Dupa el, maya n-au mai fost niciodata aceiasi. Conducatorii de mai tarziu au transformat Tikalul in ceea ce Nikolai Grube, alaturi de Simon Martin, de la Universitatea Muzeului Pennsylvania, au descris-o ca fiind “o superputere maya”.

In religie, ca si in arta, civilizatia maya clasica a inceput sa adopte teme si motive straine, adaugand sofisticare si exuberanta cosmopolita unei culturi deja infloritoare. Curand, o alta turnura politica a stimulat aceasta inflorire culturala.

In secolul al VI-lea, kan (insemnand sarpe), lorzii din Calakmul, un oras la nord de Petén, au inceput propria lor expansiune. In timp, Calakmulul a ajuns sa rivalizeze cu Tikalul, iar rivalitatea lor a dezbinat lumea maya. Precum Razboiul Rece din secolul al XX-lea, aceasta competitie a stimulat obtinerea unor realizari marete, chiar daca a semanat tensiuni si vrajba.

Spre deosebire de conflictul din secolul al XX-lea, Razboiul Rece al lumii maya s-a incheiat printr-o catastrofa.

APOGEUL – Splendoarea Monumentala

Civilizatia maya a creat unele dintre cele mai fastuoase monumente si temple din lume.

Astazi arheologii studiaza ruinele ce marcau cele mai mari orase ale Mezoamericii secolului IX: in nordul Guatemalei – Templul Marelui Jaguar, in sudul Mexicului – Templul Inscriptiilor, la Uxmal – Casa Magicianului si multe alte constructii uimitoare ridicate acum mai bine de un mileniu.

Pentru a intelege apogeul monumental al civilizatiei maya, este de ajuns o privire asupra vestigiilor ruinate ce inca pastreaza maretia unei societati de mult apuse.

PRABUSIREA – Rivalitati Fatale

Razboaiele dezlantuite s-au adaugat altor presiuni – suprapopulare, distrugerea mediului, seceta, extravaganta – care au impins civilizatia maya clasica la decadere treptata si colaps.

Intr-o buna zi din anul 800, linistitul oras maya Cancuén a fost cuprins de haos si devalmasie. Regele Kan Maax trebuie sa fi stiut ca se apropie dezastrul, caci incercase sa construiasca parapete improvizate in avanposturile palatului sau cu 200 de incaperi.

Nu le-a terminat la timp. Atacatorii au trecut rapid prin zona marginasa a orasului si au navalit in inima ritualica a Cancuénului.

Au luat 31 de ostatici. Bijuteriile si ornamentele gasite langa ramasitele acestora arata ca erau nobili, probabil membri ai familiei largite a lui Kan Maax sau oaspeti regali din alte orase lovite de necaz.

Toti acestia au fost condusi in curtea palatului destinata ceremoniilor si executati sistematic. Ucigasii aveau topoare si sulite, decapitandu-si sau tragandu-si in teapa victimele.

Cadavrele au fost asezate in rezervorul de apa al palatului. Kan Maax si regina sa nu au fost crutati. Au fost ingropati la 90 m distanta, in 60 cm de material pentru constructii destinat modificarii palatului.

Regele purta inca podoaba sa de cap foarte elaborata si un lant din sidef, care il identificau ca fiind Domnul Sfant al Cancuénului.

Nimeni nu stie cine au fost ucigasii sau ce cautau. Se pare ca nu-i interesa prada. Aproximativ 3.600 de obiecte din jad, inclusiv cateva blocuri de jad nesculptate, au ramas neatinse.

Dar pentru arheologii care au dezgropat marturiile ultimilor cativa ani, mesajul atacatorilor e clar. Depozitand trupurile in rezervorul de apa, “au otravit izvorul” – spune arheologul Arthur Demarest, de la Universitatea Vanderbilt. De asemenea, ei au mutilat fetele tuturor chipurilor sculptate pe monumentele de piatra din Cancuén si le-au rasturnat cu fata in jos. “Acest loc – spune Demarest – a fost ucis ritualic.”

Cancuénul a fost una dintre ultimele piese de domino importante care au cazut in valea Raului Pasión, parte a vechiului centru maya, aflat in prezent in Guatemala. Civilizatia care dominase regiunea timp de 500 de ani aluneca intr-un declin prelungit si inevitabil.

In vreme ce razboaiele stersesera de pe fata pamantului cateva orase-stat puternice, altele au disparut pur si simplu. Kuhul ajaw-ii, sau Domnii Sfinti, care isi proslavisera toate faptele in picturi murale, sculptura si arhitectura, nu mai comandau noi opere. Scrierea hieroglifica devenise tot mai rara in locuri publice si datele din Calendarul Lung aproape ca disparusera de pe monumente.

Populatia scazuse drastic. Nobilii abandonau palatele, iar in ele se mutau intrusi, care faceau focul in vechea sala a tronului si construiau soproane langa peretii sfaramati. Apoi, pana si intrusii au plecat si jungla a revendicat ce ramasese in urma lor. In alte parti, in zona de ses Petén, din Guatemala, si in sudul Mexicului, prabusirea a durat mai mult.

Chiar pe cand Cancuénul cadea, conducatorii marelui oras-stat Tikal, din nordul Peténului, construiau structuri ceremoniale.

30 de ani mai tarziu insa populatia Tikalului a inceput sa scada vertiginos. Ultimul sau monument datat a fost inscriptionat in 869.

Pana in anul 1000, civilizatia maya clasica incetase sa existe.

O intrebare fascineaza oamenii de stiinta si publicul inca de pe cand, in secolul al XIX-lea, exploratorii au inceput sa descopere “orasele pierdute” din Petén: Cum a putut una dintre marile civilizatii ale lumii antice sa dispara pur si simplu?

Speculatiile initiale s-au axat pe o catastrofa brusca, probabil eruptia unui vulcan, un cutremur sau un uragan ucigator. Sau poate a fost vorba de o boala misterioasa ale carei urme s-au pierdut.

Insa cercetatorii contemporani au demontat teoriile unui singur eveniment, intrucat colapsul s-a intins pe o perioada de cel putin 200 de ani.

Oamenii de stiinta au luat in calcul, in schimb, o combinatie de flageluri care au afectat diverse parti ale lumii maya, printre care suprapopularea, distrugerea mediului, foametea si seceta.

De asemenea, ei s-au concentrat pe singurul lucru care pare sa se fi intamplat peste tot in timpul declinului prelungit: pe masura ce resursele se epuizau, kuhul ajaw-ii isi pierdeau puterea divina si, odata cu aceasta, si increderea supusilor.

La randul lor, instabilitatea si disperarea alimentau si mai multe razboaie distrugatoare. Timp de mai bine de un mileniu, populatia maya isi incredintase prosperitatea religioasa si laica in mainile regilor-zei.

Sistemul a prosperat – este adevarat ca excesele sale au creat arta si stiinta care definesc cultura maya ca fiind una dintre marile culturi ale antichitatii – atata vreme cat pamantul putea satisface nevoile de baza ale oamenilor. La inceput era usor, cand orasele erau mici si resursele erau relativ abundente; cu timpul insa populatiile in crestere, nobilimea in expansiune si rivalitatile dintre orasele-stat au depasit capacitatile mediului.

Astazi, Peténul, cea mai mare provincie din Guatemala din punct de vedere geografic, are o populatie de 367.000 de oameni, care traiesc in orasele izolate, risipite prin salbaticia impadurita. In secolul al VIII-lea, dupa unele estimari, zece milioane de oameni populau campiile maya.

Peisajul era o tesatura aproape compacta de ferme cultivate intensiv, gradini si sate, legate de o retea de carari si drumuri pietruite care uneau orasele-stat monumentale. Agricultorii maya cunosteau tehnici sofisticate de obtinere a unui maxim de recolta dintr-un sol tropical delicat.

Dar, incepand cu secolul al IX-lea, studiile facute pe sedimentele din albiile lacurilor arata ca o serie de secete prelungite au afectat tinuturile maya, lovind greu orase precum Tikalul, care depindeau de apa de ploaie atat pentru baut, cat si pentru a revigora terenurile mlastinoase, unde agricultorii isi cresteau recoltele.

Porturile riverane, precum Cancuénul, au scapat, probabil, de criza de apa, dar in mare parte din regiunea maya, sedimentele de pe fundurile lacurilor arata, de asemenea, straturi antice de sol erodat, marturie a despaduririlor si a folosirii excesive a terenurilor.

Cand au aparut vremurile grele, au existat putini kuhul ajaw-i care sa-si poata ajuta oamenii.

Monocultura nu putea fi practicata in padurile tropicale. In schimb, fiecare oras-stat producea cantitati mici de produse alimentare diferite – porumb, fasole, dovlecei, cacao.

Erau suficiente, cel putin la inceput, pentru a hrani regatul, dar putine ramaneau stocate. Intre timp, societatea maya devenea periculos de numeroasa la varf.

De-a lungul vremii, poligamia elitelor si casatoriile intre familiile regale au umflat clasa conducatoare. Traditionala rivalitate dintre state nu facea decat sa inrautateasca lucrurile.

Kuhul ajaw-ii dintr-un stat nazuiau sa-i depaseasca pe vecini, construind temple si mai mari, palate si mai elegante, punand in scena spectacole publice si mai elaborate.

Toate acestea presupuneau si mai multa munca, ceea ce necesita populatii si mai mari si, probabil, si mai multe razboaie pentru a cere tribut in munca fortata prestata de inamicii invinsi. Suprasolicitat, sistemul politic maya a inceput sa se clatine.

Cea mai mare rivalitate dintre toate a propulsat civilizatia clasica maya la apogeul sau – iar apoi a sfasiat-o in bucati.

Incepand cu secolul al cincilea, orasul-stat Tikal si-a sporit influenta, probabil ajutat de alianta cu Teotihuacanul, marele stat mexican din zona muntoasa, inregimentandu-si aliatii si statele vasale pentru un mars asupra Sudului, prin valea Raului Pasión, pana la Copán, in actualul Honduras.

Un secol mai tarziu, a aparut un rival: in nord, orasul-stat Calakmul, din actuala zona de ses mexicana Campeche, a cimentat o alianta cu oraselestat din regiunea Petén, la nord de Yucatán si la est de Belizele de azi. Cele doua mari aliante au declansat astfel o rivalitate care a durat mai bine de 130 de ani. Aceasta perioada a marcat epoca de aur a civilizatiei maya clasice.

In aceste doua mari aliante, kuhul ajaw-ii erau in plina inflorire, intrecandu-se in arta si monumente, precum si in razboaie frecvente, dar limitate. Calakmulul a invins Tikalul intr-o mare batalie in anul 562, dar nu a distrus nici orasul, nici populatia acestuia. Pana la urma, Tikalul a revenit in forta si a infrant Calakmulul, mai apoi construind multe dintre cele mai spectaculoase monumente ale sale.

Simon Martin, ca si Nikolai Grube, de la Universitatea din Bonn, compara rivalitatea dintre Tikal si Calakmul cu lupta superputerilor din secolul al XX-lea, cand SUA si URSS se luptau pentru suprematie in diverse domenii, de la arme la calatoria in spatiu. Cum niciuna dintre cele doua tari nu a reusit sa obtina suprematia, disputatul Razboi Rece a adus stabilitate si la fel s-a intamplat si in cazul “remizei” din lumea maya.

Nu a tinut prea mult.

Martin sugereaza ca poate echilibrul era intrinsec precar, ca in cazul competitiei dintre orasele-stat din Grecia antica sau al inclestarilor tensionate dintre Nord si Sud in SUA inaintea Razboiului Civil.

Sau poate ca mediul suprasolicitat a intrerupt pana la urma vigoarea trufasilor maya, ducand la o noua limita a disperarii in rivalitatea lor.

Cert e ca destramarea a inceput in micul oras-garnizoana Dos Pilas, langa Raul Pasión, in aval de Cancuén.

In 630, Tikalul, incercand sa-si reafirme prezenta pe rutele comerciale de pe Raul Pasión, dominate tot mai mult de Calakmul, a extins un avanpost existent, Dos Pilas, aflat langa doua mari izvoare – pilas, in spaniola.

Locul nu se remarca prin nimic altceva. Dos Pilasul nu cultiva nimic si nu facea comert. Cercetatorii il numesc “stat pradator”, pentru ca depindea de tributul platit de zonele inconjuratoare.

Pentru Dos Pilas, razboiul nu era doar un ritual de glorificare a regilor si imbunare a zeilor. Razboiul era modul de supravietuire pentru Dos Pilas.

Istoria de violenta si duplicitate a regatului a inceput atunci cand unul dintre printii din Tikal, Balaj Chan Kawiil, a fost instalat ca domnitor in Dos Pilas, in 635.

Garnizoana a improvizat o capitala ornamentata pentru tanarul print, folosind fatade sculptate ca sa mascheze constructiile precare si instabile.

Dar in 658 Calakmulul a cucerit Dos Pilasul si l-a alungat pe Balaj Chan Kawiil in exil. Cunoastem capitolul urmator gratie unei furtuni care a rasturnat un copac din Dos Pilas acum sase ani, scotand la lumina o scara sculptata ascunsa de radacinile acestuia. Inscriptiile de pe scara dezvaluie ca Balaj Chan Kawiil a revenit din exil dupa doi ani, dar ca imputernicit al Calakmulului.

Regele renegat al Dos Pilasului a ajutat Calakmulul sa-si intareasca dominatia in valea Raului Pasión in urmatoarele doua decenii. Apoi, Calakmulul a venit cu o veste fatidica. Conducatorii acestuia i-au ordonat lui Balaj Chan Kawiil sa se lupte cu fratele sau chiar in Tikal.

In 679, el si-a atacat orasul natal. “S-au ridicat munti de cranii si sangele curgea” – consemneaza inscriptiile de pe scari. Balaj Chan Kawiil a invins si fratele sau a murit in batalie. Victoria a adus Calakmulul la apogeu si a transformat Dos Pilasul in suzeranul Petexbatúnului, partea sud-vestica a Peténului.

Tikalul a supravietuit, s-a refacut si, dupa nici 20 de ani, a atacat si a infrant Calakmulul. O sculptura in stuc de pe acropola centrala din Tikal infatiseaza un nobil din Calakmul asteptand sa fie sacrificat. A fost o infrangere dupa care Calakmulul nu s-a refacut niciodata complet, dar nici Tikalul nu a mai fost la fel dupa incheierea razboaielor.

Ce a urmat nu e foarte clar. Desi puterea Calakmulului fusese zdrobita, totusi aliatii sai, inclusiv Dos Pilasul, continuau sa se lupte cu Tikalul in numele aceluia. Dos Pilasul si-a consolidat hegemonia in regiunea Petexbatún prin aliante si razboi. Conducatorii sai au comandat noi monumente si au construit o a doua capitala.

Dar in 761 norocul a parasit Dos Pilasul. Fostii aliati si vasali au cucerit orasul si i-au trimis conducatorul in exil.

Dos Pilasul nu avea sa mai fie niciodata repopulat si, odata cu disparitia sa, lumea maya trece intr-o alta etapa. In loc sa restabileasca ordinea, razboaiele aveau sa creeze un haos si mai mare; in locul unui conducator iesit triumfator dintr-o batalie decisiva, fiecare conflict crea, pur si simplu, mai multi pretendenti.

Infrangerile ii indemnau pe locuitorii disperati sa demoleze constructiile ceremoniale, folosind pietrele si celelalte materiale pentru a construi fortificatii, in speranta ca-i vor opri pe viitorii invadatori.

Orasele nu mai erau reconstruite si decadeau. Pur si simplu incetau sa existe.

Statele mai mici au incercat sa se afirme in haosul generalizat, dar niciunul nu a reusit. Oamenii de rand probabil s-au ascuns, au fugit sau au murit.

Un timp, nobilii care fugeau puteau gasi un refugiu in Cancuén, un port linistit la izvoarele Raului Pasión.

Chiar in timp ce orasele din josul raului se cufundau in haos, in decursul secolului al VIII-lea, Cancuénul prospera de pe urma comertului cu articole de lux si a gazduirii in locuinte somptuoase a vizitatorilor de elita.

Arhitectul acestei epoci de aur a fost regele Taj Chan Ahk, care a urcat pe tron in 757, la 15 ani. Cancuénul era de mult timp un nod comercial strategic, dar Taj Chan Ahk a transformat orasul intr-un fabulos centru ceremonial.

Inima sa era palatul regal, de 25.000 m2, cu trei etaje, cu tavane boltite si 11 curti facute din piatra de calcar tare, elegant plasate pe un promontoriu pe malul raului. Nu exista nicio dovada ca Taj Chan Ahk ar fi luptat in vreun razboi sau ar fi castigat macar vreo batalie. In schimb, el a reusit sa domine timp de aproape 40 de ani valea superioara a Raului Pasión, atragand avantaje prin protectie si aliante.

Taj Chan Ahk a murit in 795 si a urmat la tron fiul sau Kan Maax, care a incercat sa-si depaseasca tatal, extinzand palatul. Dar ritualurile si pompa – vechile podoabe ale regalitatii – nu mai puteau tine laolalta universul maya.

In cinci ani, haosul generalizat batea la portile orasului. Intr-o zi nefasta, gloria acestuia s-a stins, inca o stea apusa a civilizatiei maya clasice.

Sursa articol: pacpac.eu